Care sunt cei mai inalti copaci din Romania

cel mai inalt brad din romaniaCel mai înalt copac din România este un brad care se gaseste în pădurea virgină din Şinca Veche, dimensiunile arborelui  depăşindu-le  pe cele ale unui bloc de 22 de etaje şi anume are 62,5 metri.

Recordul precedent este al unui brad de 61,5 metri din pădurea Penteleu din zona Buzăului, descoperit de profesorul Ion Popescu-Zeletin.
Pădurea de la Şinca este renumita, deoarece  majoritatea brazilor din acea zonă au peste 55 de metri. Tot in aceasta padure  s-a descoperit şi un fag de 56 de metri înălţime.

sequoiaSequoia sunt cei mai înalţi copaci de pe Pământ, se gasesc în număr mare în California, poate trăi mii de ani, iar la maturitate poate ajunge la 145 de metri înălţime, cu circumferinţa tulpinii de până la 38 de metri.
In Romania, aceasta specie a aparut  acum mai bine de un secol la poalele Masivului Vlădeasa în rezervaţia forestieră Arborele de Sequoia, situată pe “Dealul Domnului”, între comuna Săcuieu şi satul Rogojel.
In anul 1845 au fost adusi trei puieţi de sequoia gigantea, dintre care in acest moment se mai gasesc doar doi, care  constituie un adevărat punct turistic, avand aproximativ 35 de metri înălţime, iar circumferinţa lor a ajuns să măsoare peste 5 metri, putând fi cuprinşi cu greu de patru oameni cu braţele deschise.
În România, arbori sequoia se găsesc şi la Bucureşti (Parcul Carol), Rogojel (Cluj), Simeria, Ardusat (Maramureş), Ploieşti,  Azuga,  Buzău şi Clinceni (Ilfov).
În vestul ţării, arbori sequoia se află în Băile Herculane si măsoară în prezent 30 de metri înălţime şi un diametru de 1,50 metri, Măderat (Pâncota, Arad), Gurahonţ şi Oradea.
Oradea este oraşul cu cei mai mulţi arbori sequoia din ţară, cu cele trei exemplare de sequoia gigantea existente în apropierea Şcolii Generale nr. 14, zonă a fostului parc a Palatului Baroc care au o vechime de peste 100 de ani si o înălţimea lor variază între 19 şi 22 de metri, iar diametrele sunt cuprinse între 64 şi 90 cm.

paulowniaPaulownia este arborele cunoscut si sub numele de “Copacul Printesei” sau “Copacul Pasarii Pheonix”, fiind copacul de esenta tare cu cea mai rapida crestere din lume.Cultivat in conditii corecte, el poate ajunge la o inaltime de 20m in 3 ani, putand fi recoltat pentru cherestea.

Este copacul cu cea mai rapida crestere din lume. Este perfect ornamental, are flori superbe. Este sau poate fi o afacere, inclusiv si mai ales la nivel local sau la nivelul unei comunitatii.Poate acoperi nevoile locale sau uzuale de lemn.